De Ignat; relatarea unui român care trăieste în Occident.

Submitted by vdemian on Sun, 12/14/2014 - 21:31

"De Ignat; relatarea unui român care trăieste în Occident.
 
De criză, de dor si de fite mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la tară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare si nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat. După ce mi-am ascutit cutitele pe gresia de la baie si am procurat doi baloti de paie, decorativi, uitati de un vecin în fata casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc.

Prima dată am dat anunt pe internet că doresc să achizitionez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele si, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai multi! Eu cred că toti nebunii au fugit din lume si s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă stiu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curiosi că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele si m-au luat la rost că de ce.
- Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care si ultimele rămăsite de simpatie, tolerantă si înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut.
- Cum să omori un animal si să-l manînci, asa, ca un barbar?

Eh, cînd am văzut eu că ăstia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operatiunile specifice, insistînd pe sectionarea carotidei si colectarea sîngelui într-un lighean, de preferintă cu smaltul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui si mai ales a borîndăului. N-am stiut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu stiu nici în româneste, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă.

Cred că vreo trei, mai simtitori, asa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust.
- Apoi, zic, pîrlim soriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, si tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu putină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind constient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atentie nu o să mai prind, poate, niciodată.
- După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, si scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltabosului.
- Stiti, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltabos se foloseste intestinul gros, spălat facultativ si opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale.
S-a plecat cu grupul după fraza asta, si am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger si de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză si stă toată ziua cu căstile pe urechi, dar se alătură oricărui grup si dă din cap aprobator la orice discutie.
-Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnati, grătare si sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem si o oală de jumări, asa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii.

Eu zic că au scăpat ieftin totusi, pentru că dacă m-as fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii si parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."


Andrei Stoffel